Pe 5 iulie dăm startul ediției cu numărul 3 Vacanța de Vară Afară. Ca în fiecare an vom petrece timp în natura alături de prieteni. Anul acesta activitățile se vor desfășură în pădurea din zona Noua, în apropierea lacului.
Timp de 11 săptămâni, în fiecare zi, de luni până vineri îi așteptam pe copii în intervalul 8.30 – 9.00. Începând cu ora 9 vom desfășură activități specifice temei fiecărei săptămâni, alternate de joacă liberă, leneveală în hamace și povești între prieteni. La ora 13.00 strângem tabăra și plecăm acasă pentru prânz și somnul de frumusețe, cu gândul la distracția din ziua următoare.

Iată ce am pregătit pentru fiecare săptămână:

Vacanta de Vara Afara 2021

 5 – 9 iulie – Săptămână de ARHITECTURĂ


În săptămână de arhitectură vom descoperi magia locurilor tradiționale din întreagă lume, călătorind prin sate din America, Asia, Europa. Locuințe construite în tehnici și cu materiale specifice locului, adaptate la clima și geografia diferitelor zone pe care le vom cunoaște. În aceasta călătorie vom alege o căsuță speciala care pe care o vom modela din lut și cu care vom construi satul nostru. Vom învață despre tehnici tradiționale, materiale și cromatici folosite din cele mai vechi timpuri și vom încheia călătoria explorând un sat de poveste, Viscri. Excursia la Viscri se va desfășură vineri.
Activitățile din aceasta săptămână sunt coordonate de Ioana Aldea, arhitectă și profesoară a Liceului de Arte din Brașov.

12 – 16 iulie – Săptămână de FOTOGRAFIE


La atelierul de fotografie, copiii sînt invitați să vadă lumea prin obiectivul aparatului foto. Astfel vor putea privi conștienți lumea care îi înconjoară, își vor putea îndrepta atenția asupra a ceea ce îi bucură și interesează, vor putea surprinde frânturi din realitate pentru cutia lor cu amintiri. Prin joc, vor învăța că o fotografie înseamnă mai mult decât o simplă apăsare pe declanșator. Prin exercițiu, vor înțelege că folosind lumina, perspectiva, forma, culoarea, fundalul sau distanța pot crea o poveste, o stare, o impresie.
La finalul cursului, ne vom bucura împreună de o expoziție cu fotografiile lor expuse în natură si de o excursie surpriza.
aceasta saptamana este coordonata de Laura Capatana.
Laura a făcut film documentar, face fotografii pentru publicația la care lucrează și are experiență în lucrul cu copiii (a absolvit liceul pedagogic în limba germană). Este activă în viața culturală a Brașovului, organizând festivaluri, proiecții de film și evenimente culturale. Laura a susținut cursuri de fotografie pentru copii de grădiniță și școală primară și învață adolescenți să facă film documentar.

19 – 23 iulie – Săptămână HAI HUI PRIN ARTĂ ȘI NATURĂ


Cum ar fi dacă am avea un creion care să deseneze pentru noi ceea ce născocește mintea și o pensulă care să picteze în culorile pe care le simte sufletul?La cursul pe care l-am pregătit în săptămâna 19-23 iulie 2021, copiii se vor împrieteni mai mult cu arta fiind înconjurați de frumusețea naturii.
Atelierele vor fi coordonate de către Ana-Maria care le va face prezentări copiilor despre tehnici de lucru, elemente de limbaj plastic și vor lucra așa cum vor înțelege și cum vor simți ei fiecare temă propusă.
Scopul acestei călătorii prin artă în mijlocul naturii este să le ofere copiilor încredere în ei, curaj în expunerea ideilor, deschidere către partea artistică a lumii și să le încurajeze libertatea exprimării și lucrul în grup într-un mod plăcut și educativ în același timp.
Atelierul va fi coordonat de Ana-Maria Gălețeanu. Ana are experiență în lucrul cu cei mici și cei mari, predă desen și pictură folosind metode de predare empatice și adaptate grupurilor de copii.
Entuziasmul și bucuria de a fi printre copii este mereu la cote înalte. Realizează ilustrații pentru cărți de copii, pentru proiecte educative și alege să împărtășească din pasiunea pentru desen și pictură copiilor.
Pe Ana-Maria o găsiți aici și puteți să admirați ceea ce lucrează pe pagina ei de ilustratoare: https://www.facebook.com/agaleteanu

26 – 30 iulie – Săptămână NATURA ZBURDALNICĂ


Cum ar putea natura să ne inspire în mișcare? Cum se mișcă diferite animale și cum putem crea un dans pornind de la mișcările lor? Cum putem dansa cele 4 elemente: apa, aerul, pâmântul și focul? Cum putem transforma natura într-o scenă de spectacol?
Acestea sunt întrebări de la care vom porni în explorarea noastră zburdalnică prin natură. Timp de o săpătămână vom observa natura și ne vom lăsa inspirați de ea în exerciții de mișcare creativă, dans contemporan, storytelling și land art. Toate acestea le vom face prin joc, învățând intuitiv, cu blândețe și în ritmul nostru.
În cadrul acestei întâlniri ne dorim să creăm pentru copii o experiență a posibilităților; în mișcarea creativă nu există corect sau greșit ci există curiozitate și curaj de a căuta, de a ne exprima și de a ne pune întrebări.
Facilitatori
Anamaria Guguian este artist independent, consilier pentru dezvoltare personală și fondatoarea proiectului I Dance You, proiect ce a strâns în jurul său o comunitate de oameni pasionați de dans din Brașov și din toată țara. Facilitează ateliere de dans pentru adulți și copii, creează spectacole și evenimente de comunitate cu aceștia și este implicată în proiecte de educație artistică, militând pentru introducerea mai multor activități de dans și mișcare în școli. Își propune să aducă dansul mai aproape de oamenii deconectați de limbajul universal al mișcării corporale și în medii cât mai diverse creând astfel oportunități de dezvoltare personală și comunitară.
Alina Mohorea este educatoare şi facilitatoare de ateliere pentru copii. Îi place cel mai mult să se joace şi să descopere lucruri şi locuri noi. Iubeşte dansul, munţii şi mersul cu bicicleta. De doi ani adună copiii laolaltă în cadrul atelierelor de Mişcare creativă realizate în colaborare cu I Dance You. Este adepta educaţiei prin bândeţe, încurajează copiii să-şi exprime şi să-şi accepte emoţiile şi îi îndeamnă pe părinţi să petreacă cât mai mult timp în natură, indiferent de vreme, să îi înveţe pe copii să observe schimbările ce au loc în fiecare anotimp.

2- 6 august – VIAȚĂ LA TARĂ ALTFEL


Ce poate fi mai frumos decât o vacantă petrecută că pe vremea bunicilor. Așadar vă propun o întoarcere în timp și petrecerea zilei tradițional, așa cum era odată, pe când tehnologia nu ne invadase viețile. Vă provoc la activități inedite: drumeție la Racoș pentru a vizita colanele de bazalt, lacul de zmarald și pentru o documentare istorică a acestor meleaguri de o frumusețe deosebită, vizitarea unei brutării pentru a experimenta acest vechi meșteșug, vizitarea unei ferme de vaci pentru a călătorii pe drumul prosuselor lactate, multe alte activități practice: realizarea de zgardane, lampioane, podoabe și foarte multă joacă. Nu uitaţi în rucsac să puneţi obligatorii multă veselie şi bună dispoziţie.
Acesta este mesajul și propunerea Roxanei Mazgaciu, coordonatoarea acestei săptămâni pentru cei mici. Roxana este profesoara de istorie, iubește natura, tradițiile, este mereu veselă iar noi îndrăgim zilele de vară petrecute alături de ea.

9 – 13 august -ENGLISH JOY. MORE GREEN, LESS SCREEN


Ce dar mai frumos pentru copii decât acela de a-i încuraja să petreacă timp în natură?
Copiilor noștri li se impune un ritm care nu e întotdeauna în acord cu ritmul lor biologic: trezirea prea devreme, suprastimularea senzoriala și sociala , că să nu mai vorbim de cea vizuală (tablete), presiunea școlară.
Natura este spațiul regenerării , al rezilienței, al învățării , al calmului și al evadării. Indreptandu-i atenția copilului către natura , el se conectează la momentul prezent , un loc mereu proaspăt , pulsând de viață.
Un alt beneficiu al practicării stării de bine în natura este empatia. Atenția se muta de la “Eu” către “Noi”. Simtindu-se parte din tabloul magic al naturii, copiii devin conștienți de relația cu alte lucruri vii , se vor simți parte dintr-o comunitate.
Culegerea de activități menita să conducă spre o stare de bine, calm și relaxare ( de tip mindfulness ) din cadrul acestor întâlniri îi va ajuta pe copii să descopere natura prin gesturi mici, pline de semnificații.
Iată câteva exemple de activități propuse:
– Topografiaza zona- Explorarea simțurilor
– Simțind Anotimpurile- constientzarea stărilor interioare
– Bilete de mulțumire pentru natură- exprimarea recunoștinței
– Copacul Iubirii- exprimarea gratitudinii
– Viață unui copac- învățare activa în natura, prin stârnirea curiozității și fascinației
“Încurajează copilul să simță mirosul reavăn de pământ, să se lase mângâiat de foșnetul vântului , să guste ploaia calda de vara , să simță bucuria de a pasi pe acest pământ minunat. Lasă-l să trăiască fascinația de a fi susținut și iubit de tot ce îl incojoara. E darul lui prin naștere. A sosit timpul să privim natura că parte din familia noastră extinsa.” Mihaela Grigoraș.
Mihaela este coordonatoarea acestei săptămâni. Este fondator al clubului de engleză pentru copii “EnglishJoy” , autor al cărții “Meduza Magică” (Carte despre acceptarea emoțiilor- editura DPH București) și inițiator al programului de conștientizare a naturii “Human în Nature” (https://web.facebook.com/HumanInNature), Mihaela Grigoraș vă propune o serie de întâlniri cu copiii în natură, în limba engleză. Intenția propusă: Starea de bine în natură.

16 – 20 august – ASTRONOMIE DE LA FIRUL IERBII


Stele, planete, găuri negre, comete, meteoriți, nimic nu va rămâne nexplorat.
În această săptămâna ne propunem:
– stimularea creativității în exprimare și analizarea observațiilor științifice și practice;
– apropierea copiilor de științele practice;
– formarea respectului față de științe (matematică,fizică, chimie, astronomie,etc);
– formarea copiilor pentru rolul de receptori ai fenomenelor astronomice (să învețe să observe);
– cunoașterea instrumentelor de observare astronomică, tehnici de observare;
– sociabilizarea elevilor prin împărtășirea experiențelor personale între ei și față de adulți.
Întinși pe iarbă, privind spre cer vom afla tainele universului alături de cel mai pasionat „ucenic astronom”, Sorin Cosmin Miclos. Sorin a plănuit și sesiuni de observare astronomică și chiar o excursie surpriză.
De spre Sorin și Asociația Ucenicul Astronom găsiți informații pe https://uceniculastronom.ro.

23 – 27 august – SĂPTĂMÂNA EXPERIMENTELOR


Chimia este știința naturii care studiază proprietățile și transformările substanțelor din natură. Chimia este o poveste despre atomi, molecule și interacțiunea dintre ele.
Ce este chimia pe înțelesul nostru? Este știința care pătează, miroase, arde și ne face tot mai curioși. Chimia este pretudindeni!
Ce ne-am propus pentru această săptămână
• investigăm compoziția aerului
• punem în evidență gazele din compoziția aerului
• investigăm efectele poluării aerului
• punem în evidență amidonul din produsele alimentare
• identificăm proteinele din produsele alimentare
• preparăm soluții și realizăm experimente distractive
• identificăm ionii și să îi punem în evidență
• vom lega chimia de bucătărie pentru a înțelege importanța unui stil alimentar sănătos
• excursii tematice ce au că scop investigarea compoziției solului și a apei.
Săptămână este coordonată de Dorina Stanciu și profesoara noastră preferată de chimie. Dorina ne-a sădit în suflete pasiunea pentru știința, mereu reușește să ne facă curioși și ne oferă momente de uimire.

30 august – 3 septembrie – AVENTURA ÎN NATURĂ


O săptămână de neuitat, plăcută, distractivă, plină de surprize și inedit
În această săptămână, micii exploratori vor evada în natură cu toate simțurile, vor deveni mai siguri pe ei, mai puternici și încrezători în propriile forțe.Astfe, vom învață cum s-au format munții, văile, apele, cum construim adăpostul potrivit, aprinderea focului, orientarea în spariu, cum oferim primul ajutor în caz de accidente, ce plante putem consuma și ce remedii naturale putem utiliza, cum să facem nodurile potrivite și cum folosim uneltele în siguranță.
Toate acestea vor fi însoțite și de observarea pasărilor, insectelor, plantelor și arborilor.
De asemenea, nu vor lipsi nici drumețiile, jocurile de echipă, vânătoare de comori, picnicurile gustoase și voia bună.Toată distracția este propusă de Iuliana Balga, prietena noastră dragă care ne duce pe poteci, ne povestește cu drag despre arbori, ne înveselește cu jocurile ei. Pe lângă pasiunea pentru natură, Iuliana îndrăgește copiii, de mai bine de 3 ani fiind educatoare. Iuliana este nelipsită de la programele noastre de vacanța.

 6 – 10 septembrie – LABORATORUL DE ȘTIINȚELE NATURII


Nu o să stăm într-un laborator cu 4 pereți, ci într-un laborator uriaș, viu, cu posibilități infinite de studiu. Laboratorul nostru în aceasta săptămâna va fi chiar natura cu elementele sale ce abia așteptam să le descoperim.
Prin discuții și activități practice (experimente chimice, biofizice, biologice) se vor descoperi funcțiile organismelor și condițiile de mediu (apa, aer, sol).
Atelierele vor include microscopie, tehnici de cultivare ale organismelor și microorganismelor, testări ale proprietăților diferitelor elemente de mediu și jocuri tematice.
Noțiunile teoretice vor fi intercalate cu cele practice, iar accentul vă fi pus pe obținerea unor deprinderi tehnice, dezvoltarea curiozității și a dorinței de studiu.
Saptamana este coordonata de Madalina Crișan, biolog specializat în ecologie și microbiologie clinica cu o activitate de voluntariat de peste 10 ani în proiecte pentru tineri și copii.

Programul se adresează copiilor cu vârsta peste 7 ani. Numărul de locuri disponibile pentru fiecare săptămâna este de 15 copii. Grupul va avea în permanentă 3 adulți însoțitori. Costul este 375 lei/ săptămâna. Nu include costul transportului pentru excursii. Acesta se vă stabili în funcție de numărul de copii participanți.

🙂

Fiecare copil vă purta încălțăminte pentru drumeție, de preferat impermeabilă, haine lejere, vă avea o pelerină de ploaie in bagaj. Recomandăm părinților să aplice pe pielea copiilor loțiune/cremă/ ulei împotriva insectelor. Activitățile se vor desfășură numai în natură. În cazul în care plouă vom avea o locație suport în apropiere și vom sta pe o terasă acoperită.De asemenea fiecare copil va avea un sandwish, apă, ceva dulce. În fiecare zi la ora 10.00 vom avea pauza de masă.
Pentru înscrieri vă rugăm să completați formularul următor http://bit.ly/vacantadevaraafara sau completand formularul de mai jos: